Statul in chirie

Chiar ieri citeam un text despre statul in chirie cu prietenii cei mai buni. Poate parea o idee formidabila la inceput...o sa stam la povesti pana la 2 noaptea cu berea in fata, o sa dam chefuri, o sa pot sa-mi vars nervii dupa ce ma intorc de la serviciu pentru ca voi avea langa mine pe cineva care sa ma inteleaga. Sunt prietenii mei si mi-au dovedit-o.

Fericirea preconizata si traiul bun rareori insa se indeplinesc, pentru ca fiecare aduce in noua casa vechiurile obiceiuri. Ce sa mai spun de traiul cu persoane straine, pe care coincidenta ti le-a adus in cale si cu care imparti chiria si cheltuielile lunare. Te enerveaza cand isi lasa careva chilotii prin baie, cand trebuie sa speli vasele pentru a patra oara in aceeasi saptamana, cand colegului de apartament ii miros picioarele, cand trebuie sa folositi toti trei acelasi calculator si mereu in acelasi timp, cand nu te poti uita la tele la serialul cel mai iubit in State, pentru ai vrut sa fii prietenoasa si ai zis ca ti-e totuna ce vezi, cand acelasi coleg de apartament (s-ar crede ca ai ceva personal cu el) face curatenie, dar e mai rau decat daca n-ar fi facut.

Statul in chirie te organizeaza totusi si mai pune limite tentatiei de a ne purta ca si cand nimeni nu ne vede, ori daca ne vede, ne suporta; pentru ca, fie ca recunoastem sau nu, cand suntem in familie ne permitem sa ne purtam fara perdele si sa nu ne facem probleme pentru asta.
Asa ca atunci cand stai in chirie nu poti urla la cel care a varsat lapte pe jos, dar n-a sters ca lumea, nu poti ciopai la masa pentru ca ti-e jena, nu pui muzica oricand te taie capu.
Astazi e randul meu sa fac curatenie in casa. Stau acum in fata calculatorului si pierd vremea, pentru ca Hector mananca in sufragerie, iar Lourdes foloseste baia pe post de salon de frumusete.
Imi repet insa ca statul in chirie e un exercitiu de vointa si rabdare. Sa ma contrazica cine poate.

Paz y Amor,
Ale