Monday, June 25, 2007

A fost odata o prima zi

In atmosfera de asteptare si organizare a plecarii mi s-a parut interesant sa revad primul e-mail pe care l-am trimis acasa. In principiu, a fost un mail lung, adaptat pentru familie si apoi pentru prieteni in parte, in care descriam calatoria pana la Madrid si apoi la Salamanca. Si sa nu uit sa multumesc Yahoo!Mail care e atat de tare ca iti salveaza automat mesajele, iar dupa sase luni, poti revedea un mesaj trimis. Mishto. Iaca toata polologhia. Data: 11.01.2007, la doua zile dupa sosire.
'.am plecat marti dimineata de pe aeroportul Otopeni. Calatoria cu avionul (prima din lunga mea viata) a fost fantastica, in special la decolare, cand la fiecare jumatate de minut te simti de parca ai fi in mare si te-ai afla pe val. Am stat vreo doua ore in aeroportul din Praga, unde, ca si in avion, romanii predominau la poarta la care se astepta pentru avionul spre Madrid.

Toate bune pana am ajuns in aeroportul din Madrid, care e cred mai mare decat un cartier de-al nostru. Aveam doua ore sa ajung de la aeroport la gara, ca sa iau trenul spre Salamanca. M-am lipit de o romanca trecuta de prima tinerete, care se purta totusi ca la prima, pt ca am stiut ca n-am sa pot iesi de-acolo nici in trei zile. Tipa avea la zacusti si muraturi de abia tragea de bagajul ei pe roti si se oprea din 10 in 10 metri pt ca o durea spatele si tot timpu zicea ca nici macar nu-s pt ea ci pt prietene. Ce sa mai zic eu: doar geamantanul avea 30 de kile. Dar nu m-am plans. Mai deloc. Totusi un pic a trebuit sa ma revolt cand deja mai aveam doar 20 de minute pana pleca trenul si am coborat din metrou. In Spania sunt o gramada de sageti, doar ca nu stii niciodata unde si pe unde mergi. Am eu o poza acasa cu`WC-6,5 km´´. Acuma mi se pare o gluma proasta Am tras de geamantan in timp ce a trebuit sa urc vreo 60-70 de scari, caci tocmai cand credeam ca dupa colt o sa dau de vreun ghiseu de unde-mi pot cumpara biletul de tren, de fapt ma astepta o alta sageata care arata in sus: inca 20-25 de scari. N-am pierdut trenul si am ajuns la Salamanca la ora stabilita.

De cand am ajuns locuiesc cu 8 maicute, calugarite, dintre care una are 32 de ani iar celelalte sunt trecute de 50. Traiesc insa cu atata bucurie si modestie si au atata umor in ele ca nu te poti plictisi. Una dintre ele seamana cu bunica si aseara mi-a zis ca ma iubeste. Mi-a zis sa-ti zic asta mama, ca sa nu-ti mai faci griji. Ce-mi pot dori mai mult? Am camera si baia mea. In doua saptamani, daca nu intervine ceva am sa ma mut cu doi spanioli studenti, un baiat si-o fata intr-un apartament de trei camere, destul de aproape de colegiu. Azi am avut prima ora de engleza, cu un grup de vreo 10 elevi, a fost prea repede si prea nepregatit, dar la dat explicatii m-am descurcat. profa de engleza vorbeste greu si are o pronuntie de toata jalea: ´group´ zice ´´grap´ si altele si altele. La ce dezacorduri fac eu in spaniola nici nu ma mai gandesc. Sunt in scoala si trei copii romani asa ca atunci cand mi-e dor sa vorbesc romaneste am cu cine. Deocamdata nu mi-e dor decat de voi.

Ieri am fost juma de zi cu un prof de-aici, tinerel, care m-a ajutat cu gasitu´apartamentului si mi-a mai aratat locuri de iesit, dar pana stau cu maicutele tre sa fiu acasa pana la 10.
Salamanca e foarte foarte frumoasa, in special centrul vechi, reduceri peste tot, inca n-am apucat sa vad cat de fantastice, si oamenii sunt foarte amabili. Sunt foarte multe universitati, studenti, iar turisti la fel.

Am internet la scoala, din pacate nu si messenger, dar o sa vad unde pot gasi, si va mai scriu, dar la fel sa faceti si voi. Mai am de descoperit destule lucruri, mai ales despre lucruri care par minore, dar sunt importante. Unde e supermarketul si unde e mai ieftin, unde e bancomatul etc etc etc, dar lucrurile materiale nu sunt in esenta diferite de ce avem in Romania. Oricum, intrebati-ma peste vreo luna.'

Ei, acum nu mai umblu cu harta in mana si nici cu dictionarul in geanta. A fost frumos inceputul.

O seara linistita.



4 comments:

cristina said...

Buna Ale,
DIn intamplare am dat de blogul tau si mi-a placut aerul cu care povestesti totul.
Eu sunt in cautare de informatii despre Spania, despre scolile de acolo, pt ca vreau sa ma mut cu familia acolo.
Daca mai esti pe acolo si ai timp sa mai corespondezi cu mine, ti-as fi recunoscatoare.
Uite adresa mea de mail:
crisgea71@yahoo.com
O zi buna iti doresc !
Cristina

cristina said...

Buna Ale,
DIn intamplare am dat de blogul tau si mi-a placut aerul cu care povestesti totul.
Eu sunt in cautare de informatii despre Spania, despre scolile de acolo, pt ca vreau sa ma mut cu familia acolo.
Daca mai esti pe acolo si ai timp sa mai corespondezi cu mine, ti-as fi recunoscatoare.
Uite adresa mea de mail:
crisgea71@yahoo.com
O zi buna iti doresc !
Cristina

cristina said...

Buna Ale,
DIn intamplare am dat de blogul tau si mi-a placut aerul cu care povestesti totul.
Eu sunt in cautare de informatii despre Spania, despre scolile de acolo, pt ca vreau sa ma mut cu familia acolo.
Daca mai esti pe acolo si ai timp sa mai corespondezi cu mine, ti-as fi recunoscatoare.
Uite adresa mea de mail:
crisgea71@yahoo.com
O zi buna iti doresc !
Cristina

cristina said...

sorry, am postat de 3 ori fara sa vreau...ups!