A fost odata o prima zi

In atmosfera de asteptare si organizare a plecarii mi s-a parut interesant sa revad primul e-mail pe care l-am trimis acasa. In principiu, a fost un mail lung, adaptat pentru familie si apoi pentru prieteni in parte, in care descriam calatoria pana la Madrid si apoi la Salamanca. Si sa nu uit sa multumesc Yahoo!Mail care e atat de tare ca iti salveaza automat mesajele, iar dupa sase luni, poti revedea un mesaj trimis. Mishto. Iaca toata polologhia. Data: 11.01.2007, la doua zile dupa sosire.
'.am plecat marti dimineata de pe aeroportul Otopeni. Calatoria cu avionul (prima din lunga mea viata) a fost fantastica, in special la decolare, cand la fiecare jumatate de minut te simti de parca ai fi in mare si te-ai afla pe val. Am stat vreo doua ore in aeroportul din Praga, unde, ca si in avion, romanii predominau la poarta la care se astepta pentru avionul spre Madrid.

Toate bune pana am ajuns in aeroportul din Madrid, care e cred mai mare decat un cartier de-al nostru. Aveam doua ore sa ajung de la aeroport la gara, ca sa iau trenul spre Salamanca. M-am lipit de o romanca trecuta de prima tinerete, care se purta totusi ca la prima, pt ca am stiut ca n-am sa pot iesi de-acolo nici in trei zile. Tipa avea la zacusti si muraturi de abia tragea de bagajul ei pe roti si se oprea din 10 in 10 metri pt ca o durea spatele si tot timpu zicea ca nici macar nu-s pt ea ci pt prietene. Ce sa mai zic eu: doar geamantanul avea 30 de kile. Dar nu m-am plans. Mai deloc. Totusi un pic a trebuit sa ma revolt cand deja mai aveam doar 20 de minute pana pleca trenul si am coborat din metrou. In Spania sunt o gramada de sageti, doar ca nu stii niciodata unde si pe unde mergi. Am eu o poza acasa cu`WC-6,5 km´´. Acuma mi se pare o gluma proasta Am tras de geamantan in timp ce a trebuit sa urc vreo 60-70 de scari, caci tocmai cand credeam ca dupa colt o sa dau de vreun ghiseu de unde-mi pot cumpara biletul de tren, de fapt ma astepta o alta sageata care arata in sus: inca 20-25 de scari. N-am pierdut trenul si am ajuns la Salamanca la ora stabilita.

De cand am ajuns locuiesc cu 8 maicute, calugarite, dintre care una are 32 de ani iar celelalte sunt trecute de 50. Traiesc insa cu atata bucurie si modestie si au atata umor in ele ca nu te poti plictisi. Una dintre ele seamana cu bunica si aseara mi-a zis ca ma iubeste. Mi-a zis sa-ti zic asta mama, ca sa nu-ti mai faci griji. Ce-mi pot dori mai mult? Am camera si baia mea. In doua saptamani, daca nu intervine ceva am sa ma mut cu doi spanioli studenti, un baiat si-o fata intr-un apartament de trei camere, destul de aproape de colegiu. Azi am avut prima ora de engleza, cu un grup de vreo 10 elevi, a fost prea repede si prea nepregatit, dar la dat explicatii m-am descurcat. profa de engleza vorbeste greu si are o pronuntie de toata jalea: ´group´ zice ´´grap´ si altele si altele. La ce dezacorduri fac eu in spaniola nici nu ma mai gandesc. Sunt in scoala si trei copii romani asa ca atunci cand mi-e dor sa vorbesc romaneste am cu cine. Deocamdata nu mi-e dor decat de voi.

Ieri am fost juma de zi cu un prof de-aici, tinerel, care m-a ajutat cu gasitu´apartamentului si mi-a mai aratat locuri de iesit, dar pana stau cu maicutele tre sa fiu acasa pana la 10.
Salamanca e foarte foarte frumoasa, in special centrul vechi, reduceri peste tot, inca n-am apucat sa vad cat de fantastice, si oamenii sunt foarte amabili. Sunt foarte multe universitati, studenti, iar turisti la fel.

Am internet la scoala, din pacate nu si messenger, dar o sa vad unde pot gasi, si va mai scriu, dar la fel sa faceti si voi. Mai am de descoperit destule lucruri, mai ales despre lucruri care par minore, dar sunt importante. Unde e supermarketul si unde e mai ieftin, unde e bancomatul etc etc etc, dar lucrurile materiale nu sunt in esenta diferite de ce avem in Romania. Oricum, intrebati-ma peste vreo luna.'

Ei, acum nu mai umblu cu harta in mana si nici cu dictionarul in geanta. A fost frumos inceputul.

O seara linistita.

Zile ultime, prime nelinisti

Se apropie vertiginos ziua plecarii din Salamanca, iar eu nu mai am stare. Aseara m-am pus in pat dupa miezul noptii si am adormit la vreo ora jumate dupa.
Uff...piciorului neacoperit ii e frig, ma acopar, vai ce cald e! Mi-a amortit mana stanga, ma intorc pe partea dreapta. Sa dau drumul la muzica, 'Silencio, eterno y mudo como el recuerdo...', parca totusi sunt sanse mai mari sa adorm in liniste. Inchid radioul.
In foiala de pe partea stanga pe partea dreapta si de pe partea dreapta pe partea stanga, mi-au trecut prin cap o gramada de lucruri importante sau fara nici o importanta. M-am gandit ce-as putea face zi de zi ca sa ajut planeta. E simplu, e practic, e responsabil si e in beneficiul tuturor. Poate ma ajutati si voi sa imbogatesc lista:

• nu arunc resturi pe strada, de nici un fel si in nici o circumstanta, ci intotdeauna la cosul de gunoi;
• in casa, separ resturile menajere de hartie, sticla si plastic;
• nu arunc uleiul folosit in chiuveta sau WC (polueaza sute de m3 de apa, inca nu stiu ce fac cu el :( )
• nu las lumina aprinsa in toate incaperile de parca ar fi la Craciun;
• iau cu mine niste plase cand merg la cumparaturi, ca oricum sertarele si dulapurile din casa sunt pline de ele;
• merg pe jos ori de cate ori pot;
• nu imprim pe hartie lucruri inutile; imprim fata-verso.

De altele nu-mi amintesc, dar de indata ce imi vin in minte am sa le adaug. Poate mai primesc sugestii. Iar daca faceti efortul de a imagina metode de a ne ajuta planeta, faceti si eforul de a recicla hartia.

Pace si iubire si-o planeta cu viata lunga doreste tuturor

Ale

Barcelona- episodul 2

Nimic foarte interesant. Doar o dovada ca ceea ce eu credeam a fi un moft al calatorilor care vor sa fie in centrul atentiei, e de fapt realitate si chiar un lucru neplacut: raul de mare.

Luna februarie, in Barcelona, dar o zi de primavara, cu vant subtire.

Plimbandu-ma prin Port Vell am inspirata idee sa-mi cumpar bilet pentru o excursie de o ora in larg, pe o barca cu o capacitate de vreo 50 de persoane. Biletul ma costa 10 euro.

Mare concentrare de limbi straine vorbite pe metru patrat: franceza, olandeza, poloneza (cred!), germana, engleza, spaniola, romana nu pentru ca eram singura :) E prima oara cand ies in larg pe mare si sunt entuziasmata.

Marea e ceva mai agitata decat de dimineata, iar cerul s-a innorat. Ne desprindem de tarm si incet incet iesim din port.

Minunata idee, minunata priveliste ...dar barca se misca atat de mult si de fara noima ca stomacul meu nu mai rezista. O stare de greata se instaleaza fara rusine. Parca ma doare si capul; ies la aer, o sa-mi faca bine. Sa vad miscarea valurilor e aproape fatal, dar aerul proaspat imi face bine. Ne bucuram cu totii de priveliste; fiecare cat poate :) In stanga se zareste Barcelona si te straduiesti sa recunosti obiectivele turistice mai inalte pe care le-ai vizitat in zilele trecute, in dreapta apa marii pana la linia orizontului.

N-am inteles niciodata cum poate avea cineva rau de mare, ce stare iti poate da, dar cu ocazia asta am trait-o pe propria piele.
Goe, Goe ce n-as fi dat eu pentru un semnal de alarma.

O sa consider ca a fost botezul si am sa incerc si a doua oara. Poate era barca prea mica :).

Pe curand,

Ale. Inc-o slabiciune, mama ei.

Barcelona si temerarii

Barcelona si temerarii

Bucuroasa de reintalnire. Pentru subiectul asta as putea la fel de bine sa-mi mai fac un blog, dar voi incerca sa ma rezum la lucrurile esentiale.

Trebuie sa-i multumesc tatei pentru cele mai frumoase zile pe care le-am petrecut in Spania. Zilele astea, in total vreo cinci intregi, in doua vizite, le-am petrecut asadar in Barcelona.

Daca ar fi sa caracterizez Barcelona prin cateva cuvinte, acestea ar fi: cosmopolita, animata, impresionanta, prietenoasa.

In cele cinci zile am mers pe jos mai mult decat am facut-o vreodata in viata mea. Dupa cate o zi cu multe ore de mers pe jos, a doua zi dimineata simteam ca muschii picioarelor mi se vor bloca din moment in moment. Oricum, a meritat absolut tot efortul si fiecare picatura de transpiratie si ar fi meritat si mai mult la nevoie.

Marea e fantastica (zise ea care nu s-a bronzat si nu se va bronza in vecii vecilor). A ma plimba cu picioarele goale pe nisip, a face baie in mare, a asculta valurile, 'a face ochi' dupa putinele ore de somn pentru a vedea rasaritul, astea sunt lucruri de neinlocuit pentru mine. Nu e de mirare deci ca plaja din Barcelona m-a cucerit din prima; surferii pot fi considerati oricand atractie turistica :-). Pana a ajunge la Playa de la Barceloneta (sunt mai multe plaje), vei trece prin Port Vell, dominat de figura lui Cristofor Columb aratand spre mare. In Port Vell se afla si centrul comercial Maremagnum, construit in totalitate pe apa. Culmea opulentei in port e parcul de barci, barcute si iahturi.

Tata cunostea si locurile de unde ai parte de vedere de ansamblu asupra orasului si am avut ocazia sa admir tot portul de la inaltime pe timp de noapte. A trebuit sa trecem ilicit prin gardul unui parc si sa strabatem parcul ce deja isi inchisese portile; altfel nu puteam ajunge (sau oricum am fi inconjurat mult; nu-mi fac prea multe mustrari de constiinta pentru ca tata a aflat de gaura din gard de la un alt turist; daca la sapte ani ramaneam blocata in prun de frica coborarii, acuma nu m-am sfiit deloc sa urc si sa sar gardul de cealalta parte a parcului).

In aceeasi zi am strabatut Barcelona de la un capat la altul, asa incat inainte de a admira luminite din port, am vazut un alt loc vizitat de multi turisti: Tibidabo (inseamna 'te daré', 'iti voi da'). E o catedrala fundata de San Juan Bosco, un calugar ce si-a dedicat viata educarii tinerilor si care dupa moarte a fost beatificat. Scoala unde lucrez apartine comunitatii religioase create de Juan Bosco, las Salesianas, raspandita in multe tari din lume. Oricum, Tibidabo reprezinta punctul cel mai inalt din Barcelona (542 de m deasupra nivelului marii), iar lucrul curios e ca solemnitatea locului data de catedrala e atenuata de modernul parc de distractii care se afla chiar la poalele ei. Intri in catedrala, te inchini (atmosfera in bisericile catolice din Spania e austera datorita faptului ca totul e din piatra, peretii nu sunt pictati si totul e relativ simplu), iar la iesire esti intampinat de tipetele celor ce stau cu inima inghetata in vreo masinuta de 'linghishpir'. Imi si imaginam cum vor zbura de-acolo exact pana in varful Sagradei Familia, cu tot cu frumos colorata masinuta. In concluzie, eu nu m-am bucurat de senzatiile tari ale parcului de distractii.

Sagrada Familia a fost construita de arhitectul Gaudi si e unul dintre lucrurile cele mai ciudate pe care le-am vazut vreodata. E o constructie mareata, complicata si surprinzatoare. Domina Barcelona si pentru mine a fost un reper in orice parte a Barcelonei am fost, pentru ca se observa cu usurinta din punctele mai inalte.

O sa inchei aici prima parte despre Barcelona; urmeaza scurta relatare despre prima aventura pe o barca in larg. Tot in Barcelona.

Ale cea dintotdeauna.

Dezmintiri si completari. Ce fac in Salamanca

N-ar fi trebuit sa fiu asa de radicala in pareri in post-ul de ieri despre statul in chirie. Imi dau seama ca maine Lourdes pleaca acasa, Hector va fi mai mult absent si ca o sa fiu singura pentru urmatoarele 3 saptamani. Pot sa mai spal niste vase? :)

Mi-am dat seama ca jurnalului meu public ii lipseste chiar inceputul. Ce naiba caut eu in Salamanca?
Anul trecut in martie am aplicat la o bursa pentru formare initiala pentru profesori de limbi straine la Agentia Socrates si am avut placuta surpriza ca in luna mai 2006 sa ma vad pe lista celor acceptati. Destinul a ales pentru mine tocmai Salamanca, iar la 9 zile dupa integrarea Romaniei in UE eram in avion spre Spania.
In cele 5 luni de cand sunt aici, predau engleza la Colegio San Juan Bosco, un liceu public-privat. Pana in luna mai am avut responsabilitati legate de un proiect cultural-lingvistic in care scoala a luat parte alaturi de scoli din alte 5 tari: Romania, Italia, Turcia, Anglia si Portugalia (traducerea unor articole din spaniola in engleza, comunicarea prin internet cu partenerii din proiect). Responsabilitatile mele mai includ si activitati de promovare a Romaniei si a culturii romane: prezentari, materiale, articole, muzica etc.

Si-apoi ce mi-am propus eu sa fac aici: sa ma bucur de viata mai mult decat oricand, sa gust sa vad sa ascult ce se poate din cultura spaniola, sa invat limba, sa capat experienta de profa. Sunt aproape de sfarsit si cred ca am implinit ce mi-am dorit.
Cam atat pe azi,
Ale

Statul in chirie

Chiar ieri citeam un text despre statul in chirie cu prietenii cei mai buni. Poate parea o idee formidabila la inceput...o sa stam la povesti pana la 2 noaptea cu berea in fata, o sa dam chefuri, o sa pot sa-mi vars nervii dupa ce ma intorc de la serviciu pentru ca voi avea langa mine pe cineva care sa ma inteleaga. Sunt prietenii mei si mi-au dovedit-o.

Fericirea preconizata si traiul bun rareori insa se indeplinesc, pentru ca fiecare aduce in noua casa vechiurile obiceiuri. Ce sa mai spun de traiul cu persoane straine, pe care coincidenta ti le-a adus in cale si cu care imparti chiria si cheltuielile lunare. Te enerveaza cand isi lasa careva chilotii prin baie, cand trebuie sa speli vasele pentru a patra oara in aceeasi saptamana, cand colegului de apartament ii miros picioarele, cand trebuie sa folositi toti trei acelasi calculator si mereu in acelasi timp, cand nu te poti uita la tele la serialul cel mai iubit in State, pentru ai vrut sa fii prietenoasa si ai zis ca ti-e totuna ce vezi, cand acelasi coleg de apartament (s-ar crede ca ai ceva personal cu el) face curatenie, dar e mai rau decat daca n-ar fi facut.

Statul in chirie te organizeaza totusi si mai pune limite tentatiei de a ne purta ca si cand nimeni nu ne vede, ori daca ne vede, ne suporta; pentru ca, fie ca recunoastem sau nu, cand suntem in familie ne permitem sa ne purtam fara perdele si sa nu ne facem probleme pentru asta.
Asa ca atunci cand stai in chirie nu poti urla la cel care a varsat lapte pe jos, dar n-a sters ca lumea, nu poti ciopai la masa pentru ca ti-e jena, nu pui muzica oricand te taie capu.
Astazi e randul meu sa fac curatenie in casa. Stau acum in fata calculatorului si pierd vremea, pentru ca Hector mananca in sufragerie, iar Lourdes foloseste baia pe post de salon de frumusete.
Imi repet insa ca statul in chirie e un exercitiu de vointa si rabdare. Sa ma contrazica cine poate.

Paz y Amor,
Ale

Adevarul meu despre capsunari

Spania e o tara intinsa, cu mult pamant si o tara agricola. Pentru asta, in timpul verii cand e vremea recoltei, are nevoie de multa forta de munca. Asa au venit initial romanii la munca in Spania; pentru a ajuta la culesul culturilor de ce-o fi fost ele: capsuni, struguri, masline, portocale etc.
Realitatea despre emigrantii romani din Spania are multe fete, uneori iti ofera motive de bucurie pentru apartenenta la poporul roman, alteori e usturatoare, desi total adevarata. Romanii sunt raspanditi in toata Spania. Am intalnit romani, am vorbit cu romani, am auzit povesti despre romani in Salamanca, in Extremadura (respectiv Merida, Alemendralejo, Aceuchal) si Barcelona si-apoi pot adauga ce-am citit in ziare sau ce-am vazut la televizor.

In Salamanca am cunoscut la scoala 3 elevi romani, 3 verisori, 2 fete si-un baiat. S-au stabilit aici in urma cu 3 ani, s-au integrat la scoala, invata bine, profesorii vorbesc de bine despre ei. Prietenii lor sunt romani, acasa se vorbeste romaneste, se mananca mancare romaneasca, se asculta manele. Mi-a facut mare placere sa-i cunosc pe ei si pe parintii lor. Parintii isi doresc ca tinereii sa-si traiasca viata aici, in tara care le-a oferit o viata mai buna (Mihaela, iti tin pumnii pentru BAC :))
Am mai auzit romaneste pe strada sau in magazine, dar niciodata nu stii daca celui care-i vei spune 'Buna ziua' va fi bucuros sa auda romaneste langa el sau e atat de satul incat o sa strambe din nas, asa ca am zambit de cele mai multe ori si am trecut mai departe.
Intr-o zi ma apropiam de Plaza Mayor, era pe la amiaza si putina lume in jur, cand am auzit pe cineva cantand la trompeta o melodie romaneasca, nu-mi aduc aminte ce era. Canta un nene cu pielea tuciurie: i-am pus ceva in palarie si i-am zis un 'sa ne traiesti', omu' a zambit, mi-a raspuns cu o urare de care nu-mi aduc aminte si a cantat mai cu foc. Trebuie sa recunosc ca mai canta si fals din cand in cand :), dar am fost cu zambetu pe buze toata dupa-masa. Mi s-a mai intamplat si sa raman in vreun magazin, prefacandu-ma ca admir hainele, cand de fapt ascultam melodia care mergea: Akcent (mi s-a intamplat de doua ori). Un sfat totusi: baieti, mai lucrati la versuri alea.

Am mai avut experiente legate de muzica romaneasca, una dintre ele mai interesanta: eram in masina cu Lourdes, prietenul ei, varul ei si iubita lui, cand incepe o noua melodie. De la primele acorduri am recunoscut-o pentru ca anul trecut am fost fan infocat cand a participat la Eurovision: canta Mihai Traistariu; sa fredoneze trei spanioli impreuna cu mine 'Tornero' a fost fericirea maxima din ziua aia si am fost mandra ca 'privighetoarea' e din Romania. Mersi, Traistariule!

Astea sunt semnele cotidiene ale prezentei romanilor in numar mare in Spania. 'Envia Alta CLEOPATRA al 5505' e un mesaj ce se strecoara printre reclame pe posturile de televiziune cele mai urmarite din Spania si care-ti recomanda 'Ghita' ca ton la telefon.

In Barcelona lucreaza tata, impreuna cu alti 9 romani. Comunitatea romaneasca din Barcelona e numeroasa, exista o biserica improvizata, au cumparat teren si se va construi o biserica ortodoxa, la metrou poti gasi un ziar gratuit romanesc, exista firme infiintate de romani si care functioneaza datorita clientilor romani. Multi romani lucreaza in constructii, ori femeile in restaurante, baruri sau facand curatenie in casele celor ce-si permit. Stiu ca romanii lucreaza bine si sunt apreciati ca meseriasi. Iti vei face insa cruce de multe ori, auzind povestile de cartier.

In Almendralejo am intalnit un asistent care mi-a raspuns la salut cu 'buna ziua' atunci cand i-am spus ca sunt din Romania si a adaugat: 'esti frumoasa'. L-am intreabat de unde a invatat si mi-a raspuns ca are pacienti romani.
In Aceuchal, satul lui Lourdes, lucreaza, de asemenea, multi romani. Fratele lui Lourdes are doua colege de munca romance la barul din sat, dar majoritatea lucreaza in agricultura. Lucreaza alaturi de spanioli, care le recunosc meritele celor ce isi fac munca bine, iar Lourdes imi spune ca tatal ei castiga la fel ca un imigrant: pana la 35 de euro pe zi. Prezenta imigrantilor starneste si ingrijorare si nemultumire, pentru ca forta de munca la discretie a facut ca plata muncii sa scada in ultimii ani si sa se reduca perioada de recoltat.
Tot in Aceuchal, fiind in vizita la o familie pe care atunci o cunoscusem si in timp ce stateam de vorba, fata ii striga tatalui care se afla intr-o alta incapere: 'Bine ca lasi usa deschisa sa intre vreun roman sau cine stie cine', fara sa-si dea seama toanta ca pe canapeaua ei statea o romanca. De ce vorbim in Romania despre tigani ca despre bau-bau si de ce avem o parere proasta despre ei? Oare fara temei? De ce satenii din Aceuchal nu-si lasa usa deschisa de teama ca un roman le-ar intra in casa? Oare tot fara temei? O fi fata nevricoasa...

Nu-i asa ca imaginea Romaniei si a romanilor in Spania are multe fete?
Intr-o seara, pe un canal de televiziune am urmarit un reportaj interesant: prostitutia in Spania. 80 % dintre prostituatele intervievate erau romance. Am avut infinita onoare de a-mi admira bravele si frumoasele concetatene la televizor, unele surazand si laudandu-se ca sunt bune in meseria lor, altele deplangandu-si soarta.
Cred ca am mai scris ca sportul e apreciat si practicat in Spania la scara larga. Insa stirile sportive sunt dedicate in proportie de 99% sportului si sportivilor spanioli. Intr-o seara a aparut totusi o stire externa, tocmai din Romania: cativa suporteri batusera un reporter. Aparea in stire imaginea unui huligan cu ditamai lantul dupa el, iar apoi bietul reporter plangand.
Una rece, una calda. Am citit despre fotbalistul Craioveanu (echipa Getafe) doar cuvinte de lauda in ziar. Stiati ca ii vor ridica o statuie in oras pentru ca datorita lui echipa a ajuns in Primera Division?

In luna februarie am organizat o prezentare despre Romania pentru profesorii din liceul in care lucrez si unul dintre cei prezenti m-a intrebat daca Romania e constienta de imaginea proasta pe care o are peste hotare. Acum spun cu convingere ca romanii din tara, familiile noastre, prietenii, profesorii, vanzatoarea de la supermarket, soferul de autobuz, agentul de vanzari de la firma X nu sunt constienti de imaginea negativa a tarii noastre peste hotare; si daca ar fi, ce-ar putea face? Din punctul meu de vedere, imbunatatirea aceastei imagini sta nu in mainile celor 22 de milioane de romani de-acasa (desi cred ca acasa nu sunt atatia), ci a sutelor de mii care traiesc in strainatate si a institutiilor care au ca responsabilitate promovarea literaturii, a muzicii, a filmului, a teatrului, a turismului etc. Solutia sta si in mana elitelor din Romania care nu numai ca vor ajuta democratia romaneasca sa scoata capul la lumina, dar o vor face si cunoscuta restului lumii. Multumesc Cristi Mungiu! Ma-nclin!

Romania, iti duc dorul si cred in sansa ta, desi stiu ca ma vei dezamagi de nenumarate ori.
Ale

Spania si spaniolii

Sa ne formam stereotipuri nu-i greu, sa gandim liber si fara prejudecati e. Incerc sa dau verdicte general-valabile despre Spania si spanioli, dar nu pot. Pot insa sa descriu oamenii pe care i-am cunoscut ori ce am apucat sa vad in tara ce gazduieste sute de mii de romani.

1. Spania e o tara bogata. E o tara in care clasa sociala mijlocie si majoritara duce o viata relativ linistita si imbelsugata, chiar daca ei cred poate altfel, in care se construieste mereu, in orice parte ai intoarce privirea. In general, autoritatile conserva locurile si constructiile de importanta istorica, dar nu mereu le iasa (in Salamanca, in ultimele doua luni, au fost daramate doua cladiri foarte vechi si importante pt. a se construi un hotel de lux si un centru comercial El Corte Ingles- cunoscut si raspandit in Spania).

2. E o tara primitoare. Oamenii sunt indatoritori, deschisi, te trateaza cu respect daca si tu faci la fel. Se asteapta sa lucrezi bine, sa faci lucrurile cum trebuie. Incearca sa nu dezamagesti sau sa nu iesi din normal, pentru ca daca o vei face, sigur va stii toata lumea din jurul tau si vei descoperi inca ceva despre spanioli.

3. Spaniolii vorbesc mult. Profesorii si mai mult :) Colega mea de apartament mai mult ca nimeni :) Se vorbeste la locul de munca, pe strada, la magazin, la aprozar, cu vecina in scara blocului, in parc, in bar, in sala profesorala, la telefon. Vei stii intotdeauna cat de important e subiectul pentru interlocutori dupa volumul si intonatia vocii. Daca volumul e uneori inalt sa nu gandesti imediat ca oamenii se cearta.
4. Spaniolii sunt oameni 'de lume', le place berea, iesitul in oras, muzica si dansul. Fotbalul e litera de lege, cu un tenisman precum Nadal, echipe de baschet de nivel inalt si Fernando Alonso la volan in Formula 1 nu-i de mirare ca sportul in general e apreciat. In general se traieste cu zambetul pe buze si cu destula buna-dispozitie. Atat femeile , cat si barbatii arata mai tineri decat sunt in realitate. Unul dintre profii care si-a facut un pustiu de bine si m-a ajutat cu treburile administrative, mi-a spus la doua zile dupa ce ne-am cunoscut ca are 38 de ani. Am facut tot eforul sa nu par surprinsa, pentru ca i-as fi dat 30.
5. Spanioloaicele sunt frumoase, in general femei suple, extrem de ingrijite. Moda e nu e de admirat in emisiuni la televizor sau in reviste; moda e pe strada. Fie ca ea dicteaza papuci de guma, ori de tabla, trebuie respectata intocmai.
E tot ce-mi trece prin minte acum, dar pareri legate de subiect o sa se mai strecoare.

Introducere la rememorari

Locatie: Salamanca
Si mai exact: str. Miguel Hernandez, la o aruncatura de bat de Plaza Barcelona
Si mai exact: intr-un apartament de 4 camere, pe care il impart cu doi studenti la Psihologie
Culmea exactitatii: in camera lui Lourdes, studenta, in fata calculatorului, cu lumina aprinsa la 3 dupa-amiaza, pentru ca s-a stricat jaluzeaua si nu mai poate fi miscata.
Zi de duminica obisnuita. Nu-mi plac zilele de duminica, nu-mi plac pentru ca sunt prea linistite, iti lasa prea mult timp ca sa te gandesti acasa, mananci dimineata, timpul trece repede pana la amiaza, iarasi mananci, timpul trece ceva mai incet, totusi cina se apropie mai repede decat ai fi gandit. Intre mese, te plimbi dintr-o camera in alta, schimbi un scaun cu altul, scaunul cu canapeaua...nu-mi plac zilele de duminica.
Fiind intre mese acum :) dau drumul primelor povesti publice despre minunata Spanie si 5 luni petrecute respirand aerul de-aici.
Inaintea plecarii din Romania, bunica m-a intrebat. 'Unde pleci tu copila, la Salamandra?'. I-am raspuns: 'Nu, bunica, la Salamanca, in Spania.'. Replica a fost: 'Unde? In Salamandra?' Ce putem sti oare despre fiecare colt din lumea asta daca nu-l vedem cu ochii nostri? Putem stii multe, dar e cultura generala. Ce-am aflat despre Spania si Salamanca din carti, de la tv, de la cunostinte, era cultura generala, iar uneori fictiune.
Ce ti-e si cu Salamanca asta....Salamanca e ca o bomboana-guma, dulce-acra. Pe de o parte e un oras cu istorie veche, oras universitar cu traditie (unul dintre rectorii Universitatii din Salamanca a fost Miguel de Unamuno), cu multa populatie in varsta, pe de alta parte, tocmai pentru ca e oras universitar, primeste an de an o multime de studenti din toata lumea (in special americani, francezi, englezi, olandezi), care anima strazile, magazinele, barurile, restaurantele, bibliotecile etc. zi si noapte. Pe masura faimei Universitatii si a importantei istorice a orasului e si distractia. Strazile Salamancai sunt pline in timpul noptii pana dimineata. In jurul Plaza Mayor roiesc gastile, cuplurile, grupurile de turisti, familiile (pana la 11, 12 noaptea in special in weekend). In jurul Plaza Mayor se organizeaza festivalurile si sarbatorile in oras, in jurul pietei sunt cele mai importante magazine, in jurul pietei sunt cele mai importante locuri de distractie.
De la 1 iunie am intrat in ultima luna pe care o voi petrece aici, au inceput rememorarile si s-a ivit nerabdarea de a ajunge acasa si de-ai vedea pe cei dragi.

Rand pe rand, o sa desfasor povesti si povestiri din Salamanca,
Aceeasi Ale, totusi diferita